Să mă văd cu adevărat prin ochii tăi

Viața zboară în neant, secundele se scurg fără să simțim, iar anii își pun amprenta asupra noastră. În secolul vitezei unde totul este pe repede-nainte, tindem să uităm cât de important este timpul. Este necruțător, însă trebuie să profităm de fiecare clipă și, de ce nu, să o imortalizăm. O fotografie este dovada vie a fiecărui loc bifat de pe hartă, a fiecărui sentiment trăit și a fiecărei aventură avută. Imortalizezi amintiri, descoperi lucruri noi, proiectezi amintiri pentru viitor, transpui în fotografie acel amalgam de emoții. Expunerea, compoziția, creativitatea, lumina, camera, diafragma, obiectivul și senzorul îți sunt ajutoare de nădejde în transpunerea amintirilor în fotografie.

Cu fiecare fotografie realizezi albumul vieții tale, plin de momente importante, plin de însemnătate și înțeles. Fiecare călătorie pe durata căreia te-ai regăsit este documentată temeinic. Surprinzi fiecare licărire de speranță și fericire și, cu ajutorul căldurii inimii tale, reușești să faci fiecare secundă să se dilate.

Cu fiecare călătorie, experimentezi, înveți și te descoperi. Îți descoperi adevăratul sine. Te cauți și te găsești, poate te regăsești. Ești mai bătrân, mai înțelept, dar totodată la fel de copil ca altădată, ai rămas sufletul grupului chiar dacă ești introvertit.

Călătorești pentru a descoperi oameni noi, culturi și religii noi. Cauți pe stradă privirile blânde ale străinilor. În viața lor ești un simplu pasager, un om cu care își intersectează calea. Ceea ce el nu știe este că te-a marcat, face acum parte din drumul tău spre…tine și spre fericire. Din 2006, ai la dispoziție un motor de căutare ce te ajută să-ți atingi țeluri, să bifezi orașe și țări pe hartă. Cu ajutorul Momondo.ro, găsești bilete de avion și oferte de călătorie pliate pe nevoile și bugetul tău. Prin intermediul concursului Concurs The DNA Journey, organizat de ei poți afla călătoria ADN-ului tău.  Acum, lumea este doar la câteva clickuri distanță. Călătoria spre următoarea destinație începe chiar de aici, din motorul de căutare independent, cu primul click dat.

Am scos albumul cu amintiri și am atins coperta lui texturată. Fiecare poză din motorul de căutare mi-a servit drept inspirație. Ce faci când Universul îți joacă feste? Ataci sau treci în defensivă. Simt nevoia să rememorez trăiri, să mă transpun în pielea mea de atunci. Ajung în dreptul pozei mele preferate de călătorie și trag aer în piept adânc. Oftez și pășesc înapoi în timp.

Iubesc să călătoresc, însă am rău de mișcare. Karma sau Murphy, cine știe? La 6 dimineață am pornit în prima noastră călătorie împreună. Una inopinată din cauza programului încărcat, dar a fost cea mai frumoasă. Suntem de 6 luni împreună și cel mai lung drum este cel până la servici. Plecăm în Bucovina pentru 3 zile. Îi facem o vizită surorii tale pentru a o anunța că ne-am logodit. Am pus emoțiile în rucsac, inima în mâneca și am pornit la drum. Ajungem în 5 ore la ei acasă și îi invităm să ne însoțească într-o excursie de o zi. Vor merge acolo unde muntele se întâlnește cu cerul prin intermediul pădurilor. Un loc feeric, uitat de civilizație, unde îți poți asculta propria respirație și poți auzi șuierul vântului cum te cuprinde.

Cu fiecare km parcurs în mașină alături de sora ta, emoțiile se risipesc. Acum mai mult ca niciodată, am nevoie de calm. Îmi iau emoțiile în pumni și le arunc pe spate. Fac un pas în față pentru a nu le lua înapoi. Pe drumul spre pensiune sunt două rânduri de serpentine. De primul am trecut cu bine, urmează al doilea. Senzația de rău se agravează și mi-e teamă că inevitabilul se poate petrece oricând. Chiar dacă ne grăbim, am luat o mică pauză pentru un moment de respiro.

Logodnicul meu observă că fața mea trece prin tot spectrul de culori și, în dreptul Obcinei Mari, oprește. În fața noastră se află Monumentul Drumarilor, primul monument de acest fel din țară, iar priveliștea îți taie respirația. Toate elementele peisajului se contopesc parcă într-un peisaj dintr-un tablou de Paul Cezanne. Acel peisaj îmi oferă pentru prima dată sentimentul de siguranță.

În orice relație, cel puțin la început, vrei să fii perfect. Să fii cea mai bună variantă a ta, puțin mai cizelat și mai “sculptat” decât ești de obicei. Ți-e teamă să nu zici ceva greșit, să nu reacționezi într-un mod deplasat. Timp de 6 luni am avut constant această nevoie de a fi perfectă, de a primi aprobarea ta în tot ce fac.

Mă iei de mână și iei de pe bancheta din spate aparatul de fotografiat. Eu am fost întotdeauna fotograful, în orice context. Îmi place să surprind chipuri, gesturi, sentimente, nostalgii. Atunci când vine vorba despre prezența mea în cadrul unei fotografii, nu-mi găsesc locul, nu mă regăsesc. Mă simt precum o probă pusă la examinare la microscop sau sub o lupă pentru a mi se vedea toate defectele. Sub protecția camerei era mult mai bine.

Obiectivul camerei mă urmărește necontenit și vrei să surprinzi fiecare surâs al meu, însă el nu apare. Sub protecția camerei, mă anunți că ai să îmi transmiți ceva. Urli cât te țin plămânii: “Te iubesc!” . Mă dezarmezi, faci ca acea mască purtată atât de mult timp să cadă și chipul adevăratei persoane care te iubește nespus să apară la suprafață.

Apeși pe butonul de declanșare a camerei și suprinzi cel mai important moment. Acel moment în care cochilia pe care am clădit-o de-a lungul anilor s-a dezintegrat și în sfârșit mă pot simți liberă, cu adevărat liberă. Marchezi astfel începutul adevăratei mele călătorii alături de tine. Mă simt liberă și simt că trăiesc. Simt că acele cătușe imaginare de la mâini au dispărut și buzele îmi sunt acum descusute. Sunt gata să te las să mă cunoști exact așa cum sunt, cu defecte, cu speranțe și nevoi, plină de nesiguranță. Acea încredere de sine clădită drept zid de apărare s-a dărâmat și mă aflu în fața ta atât neputincioasă, cât și mai puternică decât am fost vreodată. Acum s-au evaporat constrângerile, inhibarea și te las să mă cunoști cu adevărat. Sunt în sfârșit fericită.

 

 

Albumul cade pe podea și eu tresar. Au trecut 4 ani de atunci și eu îți port acum numele de familie. Îmi dau seama că fără acel moment în timp, momentul fotografiei, care m-a descătușat nu am fi fost acum aici. Fiecare călătorie din acel moment după aceea a fost un proces de întărire a încrederii reciproce dintre noi și de cunoaștere și înfruntare a lumii largi în pas de dans și ținându-ne de mână.

 

Acest articol a fost scris în cadrul competiției Spring Superblog 2017. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *